MĂRCI DE CALITATE PENTRU VÂNZAREA PEȘTELUI ÎN CATALUNYA

În ultimul deceniu au apărut mai multe etichete ecologice care certifică natura durabilă a companiilor de pescuit. Cele mai cunoscute sunt Marine Stewardship Council (Consiliul de Gestionare Marină – MSC), Friends of the Sea (Prietenii Mării – FOS), Naturland şi KRAV (pentru Germania şi Suedia). Deşi cerinţele acestor sisteme de certificare nu sunt omogene, toate se bazează pe recomandările FAO şi se concentrează, mai presus de orice, asupra stării stocurilor de peşte    şi asupra tehnicilor de pescuit utilizate, care trebuie să permită supravieţuirea stocurilor pe termen lung.

Cea mai răspândită etichetă din Uniunea Europeană este MSC, 25 de companii de pescuit fiind deja certificate, cele mai multe în Marea Britanie, Danemarca, Suedia şi Germania. Alte 38 de companii de pescuit sunt pe lista de aşteptare pentru acordarea certificării. Dintr-o analiză a primilor zece ani de funcţionare ai MSC reiese că certificarea are rareori un efect direct asupra preţurilor, dar deschide poarta către noi pieţe, unde vânzătorii doresc să ofere clienţilor lor garanţii privind caracterul durabil. Cererea pentru aceste produse este mai ridicată în nordul Europei decât în sud, dar se aşteaptă ca ea să crească rapid.

Principalele companii de pescuit europene care au fost certificate (ca volum) sunt cele de peşte oceanic, în special cele de macrou din Grupul Scoţian pentru Caracterul Durabil al Peştelui Oceanic (140 000 de tone), compania de pescuit heringi de la Marea Nordului, din Asociaţia de Traul şi Congelare a Peştelui Oceanic (65 000 de tone) şi compania de pescuit de la Marea Nordului din Grupul Scoţian pentru Caracterul Durabil al Peştelui Oceanic (15 000 de tone).

Principala companie de pescuit pentru peştele de adâncime vizează codul negru din Marea Nordului (9 700 de tone), pescuit de flota germană.

Marci de calitate in Galicia

Marci de calitate in Cataluña

  • Eticheta:

Se pot distinge patru forme importante de etichetare:

  • marcajele oficiale de calitate, legate de origine sau de proprietăţile organoleptice;
  • mărcile colective;
  • mărcile private, independente;
  • etichetele de mediu, cum ar fi eticheta ecologică şi cea de acvacultură organică.

Aceste proceduri diferite pot fi rezultatul unei iniţiative individuale (etichetă privată şi acvacultură organică).   De obicei însă, ele implică un grup de producători. Este important de reţinut că aceste variante nu se exclud reciproc. Certificarea unui produs printr-o etichetă de calitate poate şi să consolideze prestigiul sau reputaţia mărcilor independente sau colective.

  • Simbolurile oficiale de calitate

Simboluri legate de origine:

Aceste marcaje de calitate sunt reglementate la nivelul Uniunii Europene. Acestea sunt:

  1. a) Denumirea de origine protejată (DOP): produsele realizate, prelucrate şi finisate într-o anumită zonă geografică, pe baza unui know-how (patent) recunoscut şi verificat;
  2. b) Indicaţia geografică protejată (IGP): produse strâns legate de o zonă geografică, unde sunt cel puţin realizate, prelucrate sau finisate;
  3. c) Specialitate tradiţională garantată (STG): produse realizate folosind o tehnică tradiţională sau o compoziţie tradiţională. Acest marcaj este mai puţin frecvent folosit şi mai puţin familiar pentru consumatori decât celelalte două.

 

Producţia de acvacultură, în cazul căreia este uşor de verificat legătura cu teritoriul, şi produsele prelucrate  tradiţional, cum ar fi peştele sărat, uscat sau afumat, sunt mai adecvate pentru aceste marcaje de calitate decât produsele de peşte proaspăt.

Aceste marcaje au avantajul de a fi comune în întreaga UE, ceea ce facilitează comerţul dintre statele membre. Pe de altă parte, cu excepţia somonului de fermă scoţiană, nivelul de producţie al DOP-urilor şi al IGP-urilor existente este scăzut sau chiar zero. De fapt, aceste proceduri de etichetare sunt adesea iniţiate într-o abordare descendentă, fără a implica producătorii în pregătirea lor şi fără a se asigura că ele corespund cu adevărat unei motivaţii din partea producătorilor sau unei oportunităţi de piaţă, ceea ce înseamnă că uneori ele au o utilitate practică limitată.

LECTII INVATATE!
•  Un produs poate fi vandut la un pret sau altul in functie de calitate, de comunicarea pe care producatorul o are cu viitorii consumatori prin certificare si audit extern al intregului proces de productie.
•  Certificarea ecologică este relativ uşor de obţinut acolo unde practicile sunt deja durabile. Acesta este cazul companiilor de pescuit tradiţionale care folosesc instrumente pasive sau al celor din lacuri, unde stocurile sunt întreţinute regulat. Este nevoie doar de constientizarea importantei comerciale pe care o are certificarea si marca de calitate si incidenta asupra pretului produselor comercializate.
•  Însemnele de marcă şi etichetele se pot folosi pentru a diferenţia un produs, a evidenţia anumite caracteristici specifice şi a transmite anumite informaţii (modul şi locul producţiei, respectarea standardelor de calitate, etc.) în toate segmentele lanţului valoric, până la consumatorul final.
•  Cea mai răspândită etichetă din Uniunea Europeană pentru certificarea calitatii este MSC care se bazează pe Codul de Conduită pentru Pescuit Responsabil emis de Organizația pentru Alimente și Agricultură (FAO). Certificările rămân valabile pe o perioadă de cinci ani – și sunt supuse unor audituri anuale de supraveghere – și acoperă trei domenii cheie: sustenabilitatea stocului, menținerea ecosistemului, eficiența sistemului de management al crescătoriilor de pește.